FOTO/ Sobianin și-a început noul mandat de primar al Moscovei. La ceremonia de inaugurare a participat și Putin

FOTO/ Sobianin și-a început noul mandat de primar al Moscovei. La ceremonia de inaugurare a participat și Putin
Sursa foto: TASS

Serghei Sobianin și-a început în mod oficial noul mandat de primar al Moscovei. Ceremonia de inaugurare a avut loc luni, 18 septembrie, iar la ea a participat președintele rus Vladimir Putin, precum și șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, transmite presa afiliată Kremlinului.

„În exercitarea atribuțiilor primarului Moscovei, jur să respect Constituția Federației Ruse, legislația federală, Carta și legile orașului Moscova, să-mi îndeplinesc cu onestitate și conștiință îndatoririle care mi-au fost atribuite și să lucrez pentru prosperitatea orașului și bunăstarea locuitorilor săi”, a jurat Sobianin.
Sursa foto: TASS

În cadrul discursului său, Putin a declarat că autăritățile de la Moscova acordă o atenție deosebită pentru susținerea soldaților ruși care luptă în Ucraina și că performanța lui Serghei Sobianin la alegeri demonstrează sprijinul moscoviților.

Sursa foto: TASS

Amintim că Sobianin a fost reales în funcția de primar al Capitalei ruse pe 10 septembrie, din primul tur, cu un scor de 76,39%, adică 2.499.114 de voturi. De această dată, el a candidat din partea partidului lui Vladimir Putin, „Edinaia Rossia”

Sursa foto: TASS

Proaspăt reales, Serghei Sobianin se află la cârma Moscovei din 2010, când a fost numit în această funcție de către președintele rus. Ulterior, în 2013 și 2018, acesta a câștigat alegerile la care a participat în calitate de candidat independent.