FOTO/ Peste 200 de copaci din Pădurea-Parc „Calea Basarabiei” au fost defrișați ilegal. Autoritățile caută făptașii
Circa 226 sute de copaci au fost defrișați ilegal în Pădurea-Parc „Calea Basarabiei”, din Capitală. Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că arborii au fost tăiați de către persoane necunoscute.
Potrivit precizărilor, cei 226 de arbori erau specii foioase, cu diametrul la cioată cuprins între 12-56 cm.
Cei care au descoperit actul ilegal au fost inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău. Autoritățile au demarat o anchetă pentru identificarea și sancționarea celor responsabili.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„După finalizarea tuturor măsurilor procedurale, inclusiv evaluarea prejudiciului cauzat mediului, materialele vor fi remise către Procuratura municipiului Chișinău pentru continuarea investigațiilor și pentru luarea deciziilor în conformitate cu legislația de mediu a R. Moldova”, precizează Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Acum o zi, pe 16 noiembrie, inspectorii de mediu au descoperit o situație alarmantă și la Cahul, unde 257 de arbori de specia „Salcie” au fost tăiați ilegal din fondul forestier gestionat de Administrația Publică Locală a satului Colibași.