vineri, 20 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Peste 2.000 de kilograme de biscuiți neconformi, retrase din comerț
Sursa foto: ANSA

FOTO/ Peste 2.000 de kilograme de biscuiți neconformi, retrase din comerț

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au identificat mai multe loturi de biscuiți neconformi, în cantitate totală de 2.439,4 kilograme. La producerea acestora a fost utilizat ulei de palmier care conținea un nivel depășit de contaminanți de tip 3-MCPD (Suma dintre 3-monoclorpropandiol și esteri ai acizilor grași de 3-MCPD). 

Potrivit ANSA, toate loturile de biscuiți au fost interzise și retrase din comerț. La decizia agentului economic și sub supravegherea strictă a inspectorilor Agenției, întreaga cantitate a fost direcționată spre hrană pentru animale, sub supravegherea inspectorilor și în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

„Operatorul economic a fost sancționat contravențional și a primit prescripții clare pentru remedierea deficiențelor constatate”, precizează ANSA.

Instituția reiterează că utilizarea materiei prime cu depășire de contaminanți în procesul de producere a alimentelor este interzisă, iar operatorii din domeniul alimentar au obligația de a asigura conformitatea și siguranța produselor introduse pe piață.

Contaminantul 3-MCPD este strict reglementat la nivel internațional, deoarece depășirea limitelor admise poate avea efecte adverse asupra sănătății pe termen lung.