FOTO/ O soprană din R. Moldova a câștigat premiul mare pentru voce feminină la un concurs din România
Soprana Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, Alexandra Procopovici, a câștigat premiul mare pentru voce feminină și premiul publicului în cadrul celei de-a doua ediții a Competiției Vocale „Verum Solitus”, de la Cluj-Napoca. Pentru Alexandra, acesta a fost prima participare la un concurs din România.
Tânăra, care a început recent să învețe intensiv limba română, a menționat că este infinit de fericită și nu are nici în limba maternă destule cuvinte pentru a-și descrie bucuria.
„Este a treia competiție internațională la care câștig premiul mare, dar primul din România și de o asemenea anvergură! atât de mare! Acesta nu este doar un premiu sau un trofeu - este muncă și colaborare cu teatrele românești pe toată durata sezonului de operă! Sunt încrezută în propriile forțe, pentru că am lucrat mult asupra mea și continuă să lucrez, dar, sinceră să fiu, mergând la concurs, nu am crezut într-o victorie atât de mare! Și iat-o, în mâinile mele!”, a scris soprana pe pagina sa de Facebook.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În prezent, Alexandra Procopovici colaborează cu mai mulți dirijori din țară și de peste hotare. Printre aceștia se numără: Lorenzo Bizzarri (Italia), Andrei Yurkevich (Cehia), Traian Ichim (România), Iurie Parohovnik (Ucraina), Nicolae Dohotaru (R. Moldova) și Denis Ceausov (R. Moldova).
Potrivit organizatorilor, câștigătoarea marelui premiu pentru voce feminină poate semna contracte cu toate teatrele din România, cu extindere pe două stagiuni. Concomitent, deținătorul premiului publicului poate semna un contract cu Opera Națională Română Cluj-Napoca.
Verum Solitus Vocal Competition este un proiect de viziune culturală, organizat de Opera Națională Română Cluj-Napoca, care aduce în atenție un concurs de interpretare muzicală – canto. Conform informațiilor furnizate pe pagina oficială, proiectul a luat naștere din dorința de a descoperi și susține interpreții de operă ai zilelor noastre.