FOTO/ O Skoda a fost luată pe sus de poliție la propriu - minor de 16 ani, prins la volan fără permis în Costești
Un adolescent de 16 ani a fost depistat de polițiști conducând un automobil de model Skoda pe o stradă din localitatea Costești, raionul Ialoveni. Potrivit oamenilor legii, echipajul de poliție a stopat vehiculul pentru verificări, iar în urma documentării s-a stabilit că la volan se afla un minor, fără drept legal de a conduce.
Din cercetările preliminare, polițiștii au constatat că adolescentul ar fi luat mașina fără permisiunea membrilor familiei, care se află peste hotare.
Autoturismul a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar cazul a fost documentat conform legislației. Materialele au fost expediate instanței de judecată pentru examinare.

Poliția atrage atenția că șofatul fără permis și înainte de atingerea vârstei legale reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și poate avea consecințe grave.
Totodată, oamenii legii îndeamnă părinții și tutorii să monitorizeze strict accesul minorilor la vehicule, pentru a preveni astfel de situații.
Amintim că luni, un adolescent de 17 ani, aflat la volanul unui automobil de model VAZ, ar fi provocat un accident grav în municipiul Comrat, soldat cu decesul unui bărbat. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția Republicii Moldova, accidentul s-a produs pe strada Varnița, după ce minorul ar fi pierdut controlul asupra mașinii.
Autoturismul a intrat în porțile unei gospodării. În urma impactului, acestea s-au prăbușit peste proprietar, un bărbat de 72 de ani. Victima a decedat la scurt timp.

