FOTO/ La 37 de ani de la războiul din Afganistan, autoritățile și Armata Națională aduc omagiu veteranilor și celor căzuți
Republica Moldova marchează 37 de ani de la încheierea războiului din Afganistan, zi dedicată comemorării militarilor căzuți și recunoștinței față de veteranii care au supraviețuit conflictului. Mesaje de omagiu au fost transmise de prim-ministrul Alexandru Munteanu, președintele Parlamentului Igor Grosu, dar și de Ministerul Apărării.
Premierul Alexandru Munteanu a subliniat că războiul a lăsat răni adânci în societate, iar lecția acelor ani rămâne una clară – pacea trebuie protejată.
„Experiența acelor ani ne-a lăsat o lecție clară: războiul nu aduce câștigători. El distruge destine, rupe familii și frânează dezvoltarea societăților. Pacea, în schimb, este condiția de bază pentru viață, libertate și progres. Cu un război la granița țării noastre, cu atât mai mare este responsabilitatea noastră - să protejăm pacea în țară”, a declarat prim-ministrul.
În context, Guvernul a reamintit că statul oferă sprijin social persoanelor rămase în viață în urma războiului din Afganistan, dar și familiilor celor decedați. În ajunul zilei naționale de comemorare, persoanele cu dizabilități rezultate din conflict și rudele celor căzuți pe câmpul de luptă beneficiază de un ajutor material unic de 1.000 de lei, transferat pe card sau ridicat de la oficiile poștale. Totodată, aceste categorii primesc o alocație lunară de stat de 1.914 lei, de care beneficiază în prezent aproximativ 27.000 de persoane.
Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat impactul profund al conflictului asupra familiilor din Republica Moldova și a îndemnat la prețuirea păcii și la grijă față de veterani și familiile celor căzuți.
„Se împlinesc 37 de ani de la retragerea trupelor militare sovietice din Afganistan - un moment care a încheiat un capitol dureros al istoriei și a lăsat urme adânci în destinul a mii de familii din Republica Moldova. Aproape 13 mii de moldoveni au participat la acel război. 301 de tineri ostași au murit departe de casă, iar sute s-au întors răniți, în timp ce mii au revenit cu sechele ale războiului”, a menționat șeful Legislativului.






Foto: Guvernul RM
Un mesaj de comemorare a fost transmis și de Ministerul Apărării, care a amintit că data de 15 februarie este un moment de reculegere și respect profund pentru militarii care și-au îndeplinit datoria, dar nu s-au mai întors acasă.
În această zi, militarii Armatei Naționale au participat la acțiuni de comemorare în Chișinău, Bălți, Cahul, Edineț și în alte localități ale țării, unde au fost depuse flori la monumentele dedicate eroilor și a fost păstrat un moment de reculegere. Instituția a subliniat că acest omagiu reafirmă respectul pentru curajul și devotamentul celor care au fost la datorie și evidențiază importanța păstrării păcii.








Foto: Ministerul Apărării
Ziua de 15 februarie este marcată în Republica Moldova drept Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, fiind dedicată memoriei victimelor și veteranilor acestui conflict.
Datele oficiale relevă că în războiul din Afganistan, care a avut loc între anii 1979 şi 1989, au participat circa 12.500 de moldoveni, dintre care 301 de persoane şi-au pierdut viaţa, patru au dispărut fără veste, iar alţi 257 au devenit invalizi. Retragerea trupelor sovietice din Afganistan a început în anul 1987, iar ultimele unităţi au fost evacuate în februarie 1989.