FOTO/ Kievul și Moscova au început un nou schimb de prizonieri. 200 de militari au fost deja eliberați
Rusia și Ucraina au anunțat joi un nou schimb de prizonieri de război. Astăzi, 200 de militari au fost deja eliberați în prima etapă a acordului, încheiat în urma negocierilor recente desfășurate la Geneva. Autoritățile ruse au precizat că alți 300 de prizonieri urmează să fie schimbați în ziua următoare, astfel încât numărul total al celor eliberați să ajungă la 500 de persoane de fiecare parte.
Negociatorul-șef al Rusiei, Vladimir Medinski, a scris pe canalul său de Telegram că schimbul face parte dintr-un acord mai amplu convenit în timpul discuțiilor dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite.
„Va avea loc un schimb de prizonieri de război cu Ucraina - 500 pentru 500”, a menționat Medinski.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că militarii ruși eliberați în prima etapă se află în prezent în Belarus, unde primesc asistență medicală și psihologică, urmând să fie transferați ulterior în Federația Rusă.
Schimbul de prizonieri a fost confirmat și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a scris pe canalul său de Telegram că vestea întoarcerii militarilor a adus ușurare pentru sute de familii.
„Astăzi, 200 de familii ucrainene au primit mesajul pe care îl așteptau cel mai mult - cei dragi se întorc acasă”, a scris Zelenski.
Potrivit președintelui ucrainean, printre cei eliberați se numără militari capturați în timpul luptelor din mai multe regiuni ale Ucrainei, inclusiv din Mariupol, Donețk, Lugansk, Harkov și Zaporojie.









Foto: Volodimir Zelenski/Telegram
Schimburile de prizonieri rămân una dintre puținele forme de cooperare între Kiev și Moscova de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022. Acest schimb vine după un alt acord similar realizat la 5 februarie 2026, în urma negocierilor purtate la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, când Rusia și Ucraina au eliberat 157 de prizonieri de fiecare parte. Discuțiile au fost mediate de Statele Unite, cu sprijinul Emiratelor Arabe Unite.

