luni, 30 martie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Investiții pentru un trai mai bun la Cenac: apeduct modernizat, parc fotovoltaic și drumuri reabilitate
Foto: ONDRL

FOTO/ Investiții pentru un trai mai bun la Cenac: apeduct modernizat, parc fotovoltaic și drumuri reabilitate

Locuitorii satului Cenac, raionul Cimișlia, beneficiază în ultimii ani de mai multe investiții menite să îmbunătățească infrastructura și condițiile de trai din localitate. Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), în sat sunt implementate patru proiecte de dezvoltare prin programele naționale „Satul European”, „Satul European Express” și „Europa este aproape”.

Cel mai recent proiect vizează construcția unei centrale electrice fotovoltaice cu o capacitate de 100 kW. Lucrările au fost realizate în perioada august 2025 – martie 2026, în cadrul celei de-a doua ediții a programului „Satul European”, și au inclus instalarea a 174 de panouri solare.

Foto: ONDRL

Potrivit ONDRL, energia produsă va acoperi necesarul instituțiilor publice din sat și iluminatul stradal și funcționarea sistemului de pompare a apei. Investiția depășește 948 de mii de lei și a fost finanțată din bugetul de stat, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Un alt proiect vizat modernizarea sistemului de alimentare cu apă. Lucrările au inclus instalarea a două castele de apă, construcția unei stații de pompare și montarea unei stații de dezinfectare. Investiția, de peste 3 milioane de lei, a fost realizată tot prin programul „Satul European”.

Astăzi, sistemul modernizat asigură acces la apă pentru 512 gospodării, cinci instituții social-culturale. Este vorba de grădinița, gimnaziul, primăria, oficiul medicilor de familie și biblioteca precum și pentru 13 agenți economici din localitate.

Foto: ONDRL

Totodată, prin programul „Satul European Express”, în Cenac a fost amenajată o zonă de agrement cu teren de sport și loc de joacă pentru copii. Valoarea investiției este de aproximativ 442 de mii de lei.

Foto: ONDRL

În prezent, în localitate este în derulare și un proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere, realizat prin programul „Europa este aproape”. Acesta prevede reabilitarea unei porțiuni de pe strada Ion Creangă, inclusiv asfaltarea carosabilului, amenajarea trotuarelor și a căilor de acces către gospodării, dar și instalarea indicatoarelor și marcajelor rutiere. Investiția se ridică la aproximativ 2 milioane de lei din bugetul de stat, la care se adaugă o contribuție a autorităților locale de circa 290 de mii de lei.

Foto: ONDRL

Primarul localității, Oleg Sandu, spune că proiectele implementate în ultimii ani au schimbat vizibil satul.

„Locuitorii au acum acces la servicii esențiale de calitate – apă sigură la robinet, energie electrică din surse regenerabile, zonă de agrement și infrastructură rutieră în proces de reabilitare. Centrala fotovoltaică va contribui la reducerea costurilor pentru instituțiile publice, iar economiile vor putea fi redirecționate către alte nevoi ale comunității”, a declarat edilul, citat de ONDRL.

Potrivit autorităților, aceste investiții contribuie la modernizarea localității și la creșterea calității vieții pentru cei aproximativ 1.400 de locuitori ai satului Cenac.

VIDEO/ Investiții de milioane: La Oxentea se repară trotuare, Casa de cultură și se elaborează Planul Urbanistic General
Satul Oxentea din raionul Dubăsari beneficiază de trei proiecte importante de infrastructură, realizate prin programele guvernamentale „Satul European” și „Europa este aproape”. Unul dintre acestea este reabilitarea acoperișului Casei de cultură, aflat în prezent la etapa de recepționare a lucrărilor. Intervenția, finanțată cu peste 1,84 milioane de lei din

FOTO/ Cum arată comuna Negureni după finalizarea proiectelor din cadrul programului „Satul European”

VIDEO/ Mai mult confort pentru locuitorii din Negrești. Satul primește investiții pentru apă, drumuri și iluminat