FOTO/ Grav accident în nordul țării: Un tânăr în vârstă de 28 de ani a decedat pe patul de spital
Un tânăr a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite după ce mașina cu care se deplasau s-a inversat și a fost proiectată într-un copac. Tragedia s-a produs noaptea trecută, în orașul Dondușeni. Potrivit Poliției, totul s-a întâmplat puțin după miezul nopții.
Preliminar, polițiștii au stabilit că un automobil marca BMW a derapat de pe traseu, după care s-a inversat și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului. La volanul autoturismului se afla un un bărbat în vârstă de 28 de ani.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În urma impactului, șoferul și patru pasageri din automobil au ajuns la spitalul din Edineț. Este vorba de un tânăr în vârstă de 21 de ani, două fete în vârstă de 16 ani și o copilă în vârstă de 12 ani.
Potrivit oamenilor legii, șoferul a decedat astăzi la spital. Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.