marți, 20 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Cerul ne-a luat prin surprindere! Aurora boreală a fost vizibilă noaptea trecută la Sîngerei
Foto: Cristian Cainarian/Facebook

FOTO/ Cerul ne-a luat prin surprindere! Aurora boreală a fost vizibilă noaptea trecută la Sîngerei

Un fenomen rar și spectaculos a putut fi observat noaptea trecută pe cerul Republicii Moldova. Aurora boreală a fost vizibilă în raionul Sîngerei, în zona localităților Rădoaia și Sîngereii Noi.

Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare de către președintele raionului Sîngerei, Cristian Cainarian, care a menționat că spectacolul natural a fost surprins în seara dintre luni și marți.

„Nu e la Polul Nord. E chiar la Sîngerei. În seara dinspre luni spre marți, în raionul Sîngerei, în zona localităților Rădoaia și Sîngereii Noi, am avut parte de o priveliște spectaculoasă.Fenomenul se explică prin activitatea solară intensă: particule eliberate de Soare s-au îndreptat spre Pământ, generând afișaje aurorale impresionante, vizibile chiar și în zone unde apar foarte rar - luni seara și marți dimineața devreme. Un moment rar, care ne amintește cât de spectaculoasă este natura!”, a scris Cristian Cainarian pe pagina sa de Facebook.

Aurora boreală este un fenomen specific regiunilor nordice ale planetei, iar apariția sa la latitudini precum cele ale Republicii Moldova este extrem de neobișnuită, fiind posibilă doar în condiții de furtuni solare puternice.

Tot în aceeași noapte, aurora boreală a fost observată și în mai multe zone din România. Pagina Meteoplus a publicat imagini spectaculoase din județele Mureș, Vrancea, Maramureș, Timiș, Bihor și Arad, unde cerul s-a colorat în nuanțe de roșu, verde și violet.

Aurora boreală este un fenomen optic spectaculos cauzat de interacțiunea particulelor solare cu atmosfera terestră. În 2026, activitatea solară se află aproape de „maximul solar”, vârful ciclului de 11 ani, ceea ce face ca aurorele să fie extrem de frecvente și intense.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram