sâmbătă, 22 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
FOTO/ Campania națională de împădurire continuă. O pădure de circa zece hectare a fost plantată la Negureni
Sursa foto: Gheorghe Hajder / Facebook

FOTO/ Campania națională de împădurire continuă. O pădure de circa zece hectare a fost plantată la Negureni

Campania de împădurire de toamnă continuă în acest weekend. O nouă pădure, pe o suprafață de 10 hectare, a fost plantată astăzi la Negureni, Telenești. La acțiune a participat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, actorul Emilian Crețu, localnici, voluntari și silvicultori, anunță Ministerul Mediului.

Plantarea a avut loc datorită unui parteneriat dintre Ministerul Mediului, Moldsilva și Emilian Crețu. În timp ce silvicultorii au pregătit solul pentru împădurire, Emilian a contribuit cu puieții necesari, iar oamenii din sat și voluntarii s-au alăturat echipei pentru a duce plantarea la bun sfârșit.

Împădurirea acestui teren va continua și în primăvara anului viitor, când vor fi plantate alte 35 de hectare de pădure în aceeași zonă, precizează Ministerul Mediului.

Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început pe 15 noiembrie și va continua până pe 15 decembrie 2025. În această perioadă, autoritățile își propun să extindă suprafața împădurită a R. Moldova cu cel puțin 3.500 de hectare.

În întreaga țară sunt disponibile peste 180 de locații pentru plantare, astfel încât cetățenii din diferite regiuni să poată contribui la împădurirea țării noastre. Cetățenii care doresc să participe la plantări o pot face alegând terenurile din apropierea regiunii în care locuiesc. AICI găsiți mai multe informații și detalii despre modalitatea de înscriere pentru participare.

Acțiunea de plantare de toamnă face parte din campania națională „Generația pădurii”, lansată în anul 2023, la inițiativa președintei Maia Sandu. În total, în sezonul de toamna 2025 – primăvara 2026, vor fi sădiți peste 33 de milioane de puieți. Până în anul 2032, Programul național de împădurire prevede plantarea și reabilitarea a circa 145 mii de hectare de pădure. 

Peste 1,2 milioane de puieți, plantați în primele două zile ale campaniei de împădurire de toamnă
În perioada 17-18 noiembrie, peste 8.300 de voluntari din toată țara au plantat 1.220.000 de puieți pe 286 de hectare. Studenți, profesori, silvicultori, angajați ai instituțiilor publice și ai organizațiilor neguvernamentale, agenți economici și reprezentanți ai corpului diplomatic au făcut echipă cu cei circa 2.000 de