miercuri, 18 februarie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Angajații IGSU, la datorie. Mai multe ambulanțe au fost ajutate să ajungă la pacienți
Sursa foto: IGSU

FOTO/ Angajații IGSU, la datorie. Mai multe ambulanțe au fost ajutate să ajungă la pacienți

Salvatorii și pompierii continuă să intervină pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport. Cele mai multe misiuni au fost realizate pe drumuri și trasee din raioanele Căușeni, Cahul, Soroca, Orhei, Anenii Noi și Hîncești.

În localitatea Podgoreni, raionul Orhei, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au ajutat o ambulanță să ridice o pantă, facilitând astfel accesul medicilor la pacient.

Intervenția pompierilor a fost necesară și în localitatea Pogănești, raionul Hîncești, unde medicii au fost preluați pentru a putea ajunge la o persoană în așteptare. După acordarea ajutorului medical, personalul medical a fost condus spre autosanitară.

O altă ambulanță a fost deblocată la Soroca. Vehiculul a derapat de pe traseu în timp ce se îndrepta spre solicitare.

„În toate cazurile, misiunile au fost realizate cu succes”, precizează IGSU.

Amintim că, până la ora 20:00, sudul R. Moldova se află sub cod portocaliu de precipitații puternice și intensificări ale vântului, iar centrul țării, cu excepția raionului Șoldănești - sub cod galben.

IGSU a anunțat dimineața că peste 400 de pompieri și salvatori sunt concentrați astăzi în gărzi, gata să intervină pentru a gestiona riscurile și a ajuta cetățenii în situații dificile.

FOTO/ Vremea rea în R. Moldova. Peste 400 de salvatori și pompieri, pregătiți să intervină în situații de risc
Peste 400 de angajații ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) sunt concentrați astăzi în gărzi, gata să intervină pentru a gestiona riscurile și a ajuta cetățenii în situații dificile. De la primele ore ale dimineții, salvatorii din sudul țării au intervenit pentru a ajuta mai multe unități de

Cetățenii sunt rugați să dea dovadă de responsabilitate maximă, să nu pornească la drum neechipați și să evite deplasările pe porțiuni înzăpezite.

Totodată, oamenii sunt îndemnați să monitorizeze permanent atenționările autorităților cu privire la condițiile meteo, pentru a rămâne în siguranță.

În caz de situații de risc, apelați Serviciul 112.