FOTO/ Aleile pietonale din Parcul „Valea Trandafirilor” din capitală, în plin proces de reabilitare
Lucrările de reabilitare a aleilor pietonale din Parcul „Valea Trandafirilor” din sectorul Botanica al capitalei se apropie de o nouă etapă. Cu precizări în acest sens au venit responsabilii de la Primărie.
„Echipele de muncitori au trecut la asfaltarea căilor de acces către locurile de joacă și terenurile de sport din parc”, a informat municipalitatea.
Totodată, pe unul dintre lacurile din parc se amenajează o faleză, unde chișinăuienii și oaspeții capitalei se vor putea plimba și recrea.