FOTO/ „A trăit și a murit pentru fotbal”. Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri la Cimitirul Bellu
Legendarul antrenor român Mircea Lucescu a fost condus, pe 10 aprilie, pe ultimul drum la Cimitirul Bellu din București, unde a fost înmormântat cu onoruri militare, în semn de recunoștință pentru o viață dedicată fotbalului. Mii de persoane au venit să își ia rămas-bun de la „Il Luce”, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria acestui sport, scrie presa de peste Prut.
Cortegiul funerar a plecat dimineață de la Arena Națională și s-a îndreptat spre Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de preoți. Ulterior, procesiunea s-a deplasat la Cimitirul Bellu, unde sicriul antrenorului a fost depus în cavoul familiei, în aplauzele celor prezenți.


Potrivit Digi24, ceremonia propriu-zisă a fost una restrânsă, la care au participat familia și apropiații. În zilele precedente însă, aproximativ 15.000 de oameni, fani, oficiali și personalități din lumea fotbalului, au venit la Arena Națională pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Mulți dintre cei care l-au cunoscut l-au descris drept un mentor și o sursă de inspirație.
„A fost un om care s-a născut, a trăit și a murit pentru fotbal”, a spus fostul selecționer al României, Edward Iordănescu.
În semn de respect pentru contribuția sa la dezvoltarea fotbalului european, UEFA a decis păstrarea unui minut de reculegere la meciurile din UEFA Champions League, UEFA Europa League și UEFA Europa Conference League.

În memoria antrenorului, inclusiv Parlamentul Republicii Moldova a păstrat un minut de reculegere la începutul unei ședințe plenare.
Cine a fost Mircea Lucescu
Născut pe 29 iulie 1945, la București, Mircea Lucescu a avut o carieră remarcabilă, atât ca jucător, cât și ca antrenor. El se numără printre cei mai titrați tehnicieni din istoria fotbalului. De-a lungul carierei sale a pregătit numeroase echipe importante, printre care FC Șahtior Donețk, Dinamo Kiev, Galatasaray S.K., Beșiktaș J.K., FC Internazionale Milano și FC Rapid București, dar și naționalele României și Turciei.
A câștigat 36 de trofee în cariera de tehnician, mai exact, de 9 ori campionatul Ucrainei, de 8 ori Cupa Ucrainei, de 7 ori Supercupa Ucrainei, de 3 ori Cupa României, de 2 ori campionatul României, de 2 ori campionatul Turciei, precum și Cupa UEFA, Supercupa Europei, Supercupa Rusiei și Cupa Anglo-Italiană.
El a decedat pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, după o perioadă dificilă marcată de probleme cardiace severe.