Fostul ministru al Energiei din Ucraina, German Galușcenko, reținut la frontieră într-un dosar de corupție
Fostul ministru al Energiei al Ucrainei, German Galușcenko, a fost reținut duminică, 15 februarie, în timp ce încerca să părăsească țara. Informația a fost confirmată de Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU), pe pagina de Telegram, care a precizat că acțiunea a avut loc în cadrul anchetei denumite „Midas”.
Potrivit sursei, reținerea s-a produs la punctul de trecere a frontierei. În prezent, sunt desfășurate acțiuni urgente de urmărire penală. Jurnaliștii ucraineni au relatat că German Galușcenko călătorea cu trenul pe ruta Kiev-Varșovia.
Deputatul Iaroslav Jelezniak a menționat că fostul ministru avea dreptul legal de a ieși din țară, întrucât are trei copii minori care locuiesc în Elveția, însă reținerea ar fi fost făcută la solicitarea organelor anticorupție NABU și SAP. O altă publicație ucraineană scrie, citând surse, că Galușcenko urmează să fie pus oficial sub acuzare după ce va fi adus la Kiev.
Menționăm că German Galușcenko a ocupat funcția de ministru al Energiei în perioada 2021-2025, iar ulterior a fost ministru al Justiției timp de câteva luni. El figurează în dosarul „Midas”, care vizează presupuse scheme de corupție de amploare în sectorul energetic. Ancheta îl are în centru pe omul de afaceri Timur Mindici, considerat de procurori organizator al rețelei.
Procurorii susțin că fostul ministru ar fi obținut beneficii personale prin intermediul unor persoane de încredere și ar fi fost implicat în mecanisme de spălare a banilor. German Galușcenko a negat anterior acuzațiile și declara că are statut de martor în dosar.
După apariția materialelor din anchetă, în noiembrie, acesta a fost suspendat din funcția de ministru al Justiției, ulterior fiind exclus din Consiliul Suprem de Securitate și demis de Parlament. Ancheta continuă.