Fostul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, rămâne în arest în România după decizia definitivă a instanței supreme
Înalta Curte de Casație și Justiție a României a menținut arestul preventiv în cazul lui Alexandru Bălan, fost adjunct al directorului Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, respingând definitiv contestația acestuia. Bălan este acuzat că ar fi transmis informații clasificate unor ofițeri ai serviciilor secrete din Belarus, într-un dosar pe care anchetatorii îl consideră de natură să afecteze securitatea națională a României.
Instanța supremă a României a respins ca nefondată contestația depusă de Bălan împotriva deciziei Curții de Apel București din 29 ianuarie 2026, prin care a fost prelungită măsura arestului preventiv pentru încă 30 de zile, în perioada 7 februarie - 8 martie. Hotărârea este definitivă.
Totodată, Bălan a fost obligat să achite 300 de lei românești (echivalentul a aproximativ 1200 de lei), cu titlu de cheltuieli judiciare, iar o parte din onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului.
Fostul oficial SIS, care deține cetățenie moldovenească și română, a fost reținut în septembrie 2025 de procurorii DIICOT, fiind cercetat pentru tentativă de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024-2025, acesta ar fi divulgat date sensibile unor ofițeri ai Comitetului Securității de Stat din Belarus, după mai multe întâlniri conspirative desfășurate la Budapesta, unde ar fi primit instrucțiuni și plăți pentru serviciile prestate.
Investigația a fost realizată în cooperare cu structuri de combatere a criminalității organizate și servicii de informații din România, Ungaria și Cehia, sub coordonarea EUROJUST, beneficiind și de sprijinul autorităților din Republica Moldova.

