miercuri, 21 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Fost procuror, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuzuri în justiție
Sursa foto: Getty Images

Fost procuror, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuzuri în justiție

Un fost procuror din cadrul Procuraturii raionului Cahul a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate și de amestec în înfăptuirea justiției. Sentința a fost pronunțată pe 20 ianuarie, de Judecătoria Cahul, sediul Central, informează Procuratura Anticorupție.

Instanța a dispus, de asemenea, privarea acestuia de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate publică pentru un termen de cinci ani. Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului.

Potrivit materialelor cauzei, faptele imputate s-au produs în două episoade distincte. În primul caz, în decembrie 2015, procurorul ar fi solicitat șefului Serviciului Investigații Fraude Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Cantemir să înceteze un proces contravențional inițiat în urma unui control efectuat la o stație PECO. După ce solicitarea a fost refuzată, procurorul ar fi inițiat ilegal o cauză penală împotriva polițistului, acuzându-l de depășirea atribuțiilor de serviciu. Ulterior, instanțele de judecată l-au achitat pe acesta, stabilind că a acționat în limitele legii.

Cel de-al doilea episod vizează tentative de influențare a examinării unei cauze penale aflate pe rolul Judecătoriei Cahul. Procurorul ar fi încercat să înlăture avocatul ales al inculpatului, inclusiv prin denigrarea acestuia sau prin amenințarea cu inițierea unei cauze penale.

Totodată, în perioada în care a exercitat, timp de aproximativ o lună, funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii Cahul, acesta ar fi implicat un angajat al Poliției de Frontieră Gotești într-o tentativă de provocare la comiterea unor fapte penale, oferindu-i un dispozitiv de înregistrare audio și promițându-i sprijin pentru promovare profesională.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Sud, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram