Forța Fermierilor solicită o întrevedere urgentă cu noua guvernatoare a BNM

Forța Fermierilor solicită o întrevedere urgentă cu noua guvernatoare a BNM
Colaj ziar.md

Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor au solicitat marți, 26 decembrie, să se întâlnească de urgență cu noua guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu.

„Suntem nevoiți să constatăm că în 2022-2023 sectorul agrar național a fost grav afectat de multiple crize, generate de războiul din Ucraina, precum și de calamitățile naturale, perioadă în care practic nu am avut parte de careva acțiuni de ajutor din partea autorităților de stat, spre deosebire de alte țări din Europa de Est. Prin urmare, în prezent sute de fermieri au întârzieri la achitarea creditelor bancare”,  se menționează în solicitarea semnată de directorul executiv al Asociației, Alexandru Slusari.

Potrivit fermierilor, fostul guvernator al BNM, Octavian Armașu, a refuzat să poarte un dialog constructiv cu aceștia.

„Cu regret, relevăm și o lipsă de comunicare din partea predecesorului dumneavoastră, care a refuzat să poarte un dialog pe marginea soluțiilor pentru agricultori, care se află în dificultate de plată față de sistemul bancar”, precizează Asociația.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Fermierii mai invocă faptul că, în circumstanțe „mai puțin grave”, Banca Națională a fost „mult mai receptivă”.

„În anul 2020, BNM a acceptat atenuarea exigențelor în procesul de creditare pentru producătorii agricoli și a permis băncilor să nu catalogheze creditele restructurate ca neperformante”, conchide Forța Fermierilor.

Amintim că, în perioada noiembrie - decembrie, agricultorii au ieșit de mai multe ori la proteste, cerând să fie interzisă calcularea penalităților pentru achitarea întârziată a creditelor.

Totodată, aceștia au cerut crearea unei comisii care să examineze dosarele fermierilor să oblige Camera de Comerț și Industrie să elibereze avize care să ateste că fermierul nu-și poate achita datoriile, din cauza secetei și a altor circumstanțe obiective.

Peste 100 de producători agricoli s-au adresat la stat pe motiv că nu-și pot achita creditele
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a recepționat până în prezent 121 de agenți economici, care întâmpină probleme în realizarea obligațiunilor contractuale față de creditori. Potrivit președintelui Comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri în cadrul proteste…