vineri, 02 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Finanțările pentru agricultură au crescut cu peste 100 de milioane de lei în 2025
Foto simbol

Finanțările pentru agricultură au crescut cu peste 100 de milioane de lei în 2025

Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) anunță rezultate pozitive la finalul anului 2025, cu o creștere totală a finanțărilor de peste 100 de milioane de lei față de anul precedent.

Potrivit datelor prezentate de instituție, tendința generală este una ascendentă, atât din punct de vedere al volumului finanțărilor, cât și al numărului de beneficiari. Dacă în anul 2020 au fost finanțați 275 de fermieri, în 2025 numărul acestora a ajuns la 400, ceea ce indică un acces mai larg la instrumentele financiare.

Reprezentanții agenției precizează că fermierii au direcționat investițiile în special către tehnologii emergente și utilaje moderne, mai performante, dar și mai costisitoare, menite să crească eficiența și competitivitatea activităților agricole.

Pe lângă rezultatele financiare, anul 2025 este considerat important și prin demararea negocierilor pentru acordul de împrumut MAME 2, care ar urma să dubleze capacitatea de finanțare a agenției. Proiectul este realizat în parteneriat cu partea japoneză și are ca obiectiv susținerea dezvoltării durabile a agriculturii din Republica Moldova.