Filarmonica Națională poate renaște doar cu bani împrumutați. Ministrul Culturii: „Altă soluție nu văd”
Costurile pentru reconstrucția sau construcția unei noi Filarmonici Naționale se ridică la 75 de milioane de euro, bani de care țara noastră nu dispune. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat la Radio Moldova că unica soluție ar fi contractarea unui împrumut de la o bancă europeană.
„Dacă vă uitați în bugetul pe termen mediu și scurt al Ministerului Culturii, acești bani nu există. Acești bani nu există nici în spațiul fiscal de care dispune Guvernul la moment, dar acești bani există în lume. Altă soluție decât asumarea unui credit pentru construcția Filarmonicii, de altfel, și pentru restaurarea tuturor monumentelor istorice din nucleul Chișinăului, nu văd”, a spus Sergiu Prodan în cadrul emisiunii „Zi de Zi”.
În prezent, au loc mai multe negocieri cu Banca Europeană de Investiții (BEI), care, de altfel, spune ministrul, și-a manifestat interesul față de această inițiativă.
„Suntem în discuții cu multe bănci, de exemplu, cu Banca Europeană de Investiții, care s-a arătat deschisă să ne ajute, să ne asigure, să ne ghideze în procesul de contractare a acestui credit, în condiții extrem de avantajoase, cu condiții de granturi care vor fi găsite suplimentar la acest credit [...]. Lucrăm la găsirea soluțiilor care vor arăta că acei bani care vor însemna deservirea creditului nu vor veni din vânzarea biletelor la Filarmonică, dar sunt alte mecanisme și oportunități de care trebuie urgent să beneficiem, care vor asigura sustenabilitatea economică a acestui credit”, a explicat ministrul.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Deocamdată, nu este clar dacă va fi construită o Filarmonică nouă în altă parte sau va fi reconstruită actuala. Cert este că noul edificiu trebuie să corespundă tendințelor actuale, a precizat Sergiu Prodan.
„Nu putem să construim o filarmonică nouă în stilul construcțiilor din secolul XVIII sau XIX. Cât de frumoase nu le-am fi considerat, astăzi lumea este altfel. Dacă vorbim despre construcția unei Filarmonici noi - și vă asigur că R. Moldova, Chișinăul, merită o Filarmonică Nouă - în primul rând, mă refer la posibilitățile acustice ale clădirii, la cele scenice, care astăzi sunt complet diferite de tot ce știm că a fost în trecut. O filarmonică nouă, indiferent pe ce loc va fi construită”.
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” a fost fondată în 1940. Pe 24 septembrie 2020, în edificiu a izbucnit un incendiu, în urma căruia a ars acoperișul și s-a prăbușit tavanul sălii principale. Flăcările au mistuit biblioteca Filarmonicii, sala mare, sălile de repetiții, ale spații și numeroase instrumente muzicale. De atunci, artiștii Filarmonicii au susținut concerte la Palatul Republicii.
Imediat după incident, a fost inițiată o campanie strângere de fonduri pentru reconstrucția edificiului, iar banii donați - circa 6 milioane de lei - se află în prezent la Trezoreria de Stat, pe conturile deschise de Ministerul Finanțelor.