Fermierii reiau joi protestele cu tractoare, nemulțumiți de amânarea ședinței cu ministrul Agriculturii
Fermierii anunță că reiau joi protestele, nemulțumiți de amânarea ședinței cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, programată pentru ziua de miercuri.
„Agricultorii au discutat cu mai multe bănci comerciale, care au specificat că mecanismul de garantare, propus de Guvern, este imposibil de implementat pentru fermierii care au credite restructurate, fără modificarea Regulamentului BNM. Băncile nu pot recredita agricultorii, care au împrumuturi cu plata întârziată, deoarece acestea sunt considerate neperformante. Plus multe bănci sunt foarte rezervate în raport cu garanțiile ODA”, a declarat președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a anunțat miercuri că întâlnirea cu fermierii protestatari a fost reprogramată pentru ziua de vineri, 23 februarie. Discuția programată pentru 21 februarie a fost amânată pentru a „acorda timp suplimentar pentru analize și pentru a permite tuturor instituțiilor implicate să abordeze amplu solicitările agricultorilor”.
Fermierii protestatari au avut marți, 20 februarie, o întâlnire cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, unde a fost prezentat mecanismul de susținere pentru producătorii de cereale afectați de crizele din ultimii ani - Creditul Agricol de Urgență. Fermierii au declarat că sunt nemulțumiți de rezultatele întrevederii și au stabilit pentru ziua de miercuri, 21 februarie, începând cu ora 14:00, o nouă discuție cu ministrul Agriculturii.
Asociația „Forța Fermierilor” a anunță că fermierii protestatari „rămân pe poziții cu tehnica agricolă” și ar putea organiza un protest „activ” joi, pe 22 februarie, dacă nu vor reuși să obțină soluțiile dorite la revendicările lor.