luni, 19 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Femeile refugiate din Ucraina au adus pe lume 205 copii în maternitățile din Chișinău
Sursa foto: Getty Images

Femeile refugiate din Ucraina au adus pe lume 205 copii în maternitățile din Chișinău

În maternitățile municipale din Chișinău au venit pe lume, de la începutul aplicării măsurilor de protecție temporară, începând cu anul 2022, 205 copii născuți de femei refugiate din Ucraina. Nașterile au avut loc în condiții de siguranță, cu implicarea personalului medical specializat, iar mamele și nou-născuții au beneficiat de îngrijirea necesară, potrivit autorităților municipale.

Refugiații ucraineni care dețin statut de protecție temporară beneficiază, conform legislației în vigoare, de un set extins de drepturi și facilități pe teritoriul municipiului Chișinău și la nivel național. Printre acestea se numără dreptul de ședere legală, accesul la piața muncii, servicii medicale, educație pentru copii în școlile și grădinițele municipale, precum și asistență socială. În domeniul sănătății, beneficiarii au acces la asistență medicală primară și de urgență.

Datele oficiale arată că, în prezent, 10.216 persoane cu protecție temporară sunt înscrise la medicul de familie în Capitală, ceea ce indică un nivel ridicat de integrare în sistemul public de sănătate.

Municipiul Chișinău rămâne principalul centru de protecție temporară pentru refugiații din Ucraina. Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație, în Capitală sunt înregistrați 52.967 beneficiari de protecție temporară, reprezentând peste 60% din totalul la nivel național.

Autoritățile subliniază că municipiul Chișinăul continuă să ofere sprijin și siguranță refugiaților ucraineni.

Copiii refugiați din Ucraina vor fi sprijiniți să se integreze mai ușor în școlile din Republica Moldova
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță lansarea proiectului „Educație pentru toți: sprijinirea înscrierii copiilor și tinerilor refugiați din Ucraina în școlile din R. Moldova”, destinat facilitării integrării copiilor și tinerilor refugiați din Ucraina în sistemul educațional național. Inițiativa este realizată în baza unui memorandum e semnat între MEC și organizația