Federația Rusă expulzează doi diplomați americani. Trebuie să părăsească țara în termen de șapte zile
Rusia expulzează doi diplomați americani. Este vorba de primul secretar al ambasadei SUA la Moscova, Jeffrey Sillin și al doilea secretar - David Bernstein, ambii fiind declarați „persona non grata”. Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a făcut un anunț în acest sens joi, 14 septembrie.
Ministerul rus precizează că a convocat-o joi pe ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, căreia i s-a adus la cunoștință că statutul diplomatic al celor doi angajați este incompatibil cu acțiunile acestora.
„Aceste persoane au desfășurat activități ilegale, menținând contactul cu cetățeanul rus R. Șonov, acuzat de „cooperare confidențială” cu un stat străin, căruia i s-au atribuit sarcini de compensare financiară în scopul dăunării securității naționale a Federației Ruse”, se arată în comunicatul insituției.
Potrivit publicației Meduza, Ministerul rus al Afacerilor Externe face trimitere la fostul angajat al Consulatului General al SUA la Vladivostok, Robert Șonov, pe care FSB l-a acuzat de colectarea informațiilor despre „Operațiunea militară specială” și procesul de mobilizare.
Astfel, Jeffrey Sillin și David Bernstein trebuie să părăsească teritoriul Federației Ruse în termen de șapte zile.
„Activitățile ilegale ale misiunii diplomatice SUA, inclusiv amestecul în afacerile interne ale țării gazdă, sunt inacceptabile și vor fi suprimate cu hotărâre. Partea rusă se așteaptă ca Washington să tragă concluziile corecte și să se abțină de la o confruntare”, a conchis ministerul rus.
FSB a anunțat despre reținerea lui Robert Șonov la sfârșitul lunii august a anului curent. Pe numele fostului angajat al Consulatului General al SUA la Vladivostok a fost deschis un dosar pentru colectarea de informații despre mobilizare, desfășurarea „operațiunii militare speciale” și protestele cetățenilor ruși în ajunul alegerilor prezidențiale.