Fără majorări de salarii pentru profesori în 2026? Sindicatele ripostează și semnează o petiție adresată Guvernului
Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ), alături de mai multe organizații din domeniul educației, cere Guvernului Republicii Moldova să renunțe la ideea înghețării valorii de referință pentru calculul salariilor în proiectul Bugetului 2026. Potrivit acestora, astfel de decizie ar diminua veniturile reale ale cadrelor didactice și ar afecta stabilitatea sistemului educațional. FSEȘ a semnat și o petiție adresată factorilor de decizie.
Potrivit datelor prezentate, menținerea valorii de referință la nivelul actual de 2500 de lei ar însemna pierderi salariale într-un an cu o inflație prognozată de 7–9%.
În plus, salariul mediu în educație reprezintă doar 82% din salariul mediu pe economie (12.713 lei față de 15.486 lei), ceea ce accentuează discrepanțele și descurajează profesia didactică.
Semnatarii petiției: profesori, sindicaliști, specialiști în educație și părinți, susțin că înghețarea valorii de referință ar transmite „un mesaj negativ întregii societăți” și ar putea genera o criză de încredere în rândul angajaților din educație.
FSEȘ solicită majorarea cu 21,5% a valorilor de referință utilizate la calculul salariilor, stabilirea valorii de referință de bază la 2670 lei, precum și stabilirea valorii de referință pentru personalul didactic, științifico-didactic, de conducere și științific la 3100 lei.
Semnatarii afirmă că susținerea financiară a profesorilor este esențială pentru calitatea educației și pentru viitorul Republicii Moldova, subliniind că educația „are nevoie de sprijin acum”.
Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) își exprimă îngrijorarea profundă față de modul în care Guvernul Republicii Moldova organizează consultarea publică asupra proiectului Legii Bugetului de Stat pentru anul 2026. Într-o declarație oficială adresată Guvernului, Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Finanțelor, FSEȘ critică procesul actual, pe care îl consideră insuficient de transparent și inadecvat pentru o participare reală a partenerilor sociali.
Sindicaliștii atrag atenția asupra termenului extrem de scurt oferit pentru dezbateri: doar o zi, între 1 și 2 decembrie 2025.
Amintim că și anul trecut, înainte de aprobarea Legii Bugetului de Stat pentru anul 2025, profesorii au solicitat o majorare de 35% a salariilor. Atunci, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că solicitarea cadrelor didactice din țară „nu este una realistă“.