Familiile cu copii cu dizabilități severe vor beneficia de o plată unică în valoare de 3.000 de lei
Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță un nou pachet de suport, elaborat cu ajutorul partenerilor de dezvoltare și destinat familiilor cu copii cu dizabilități severe. Astfel, în luna noiembrie, cele 5.519 familii beneficiare din R. Moldova vor primi o plată unică în valoare de 3.000 de lei.
Potrivit autorităților centrale, banii vor fi oferiți din oficiu, în mod proactiv. Cu alte cuvinte, părinții nu vor trebui să meargă la Casa Națională pentru Asigurări Sociale (CNAS) ca să depună vreo cerere sau să prezinte documente justificative.
„Știu că părinții copiilor cu dizabilități severe se simt de multe ori pe cont propriu. Știu că este nevoie de mai mult suport și sprijin din partea statului pentru cei mai vulnerabili. Din acest motiv, investim în calitatea și extinderea serviciilor sociale. Venim cu acest nou pachet de suport pentru a fi mai aproape de familiile cu copii cu dizabilități severe și muncim pentru a identifica noi și noi resurse”, a menționat ministrul Muncii, Alexei Buzu.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Plata va fi disponibilă la oficiile poștale din toată țara, pe parcursul lunii noiembrie. Pentru a beneficia de plata unică, părintele/reprezentantul legal al copilului, care primește alocația socială stabilită și achitată de CNAS, va prezenta buletinul de identitate la oficiul poștal.
Totodată, toate familiile beneficiare vor primi notificări din partea Guvernului, prin care vor fi informate despre metoda de colectare a plății și unde se pot adresa.
Amintim că, în decembrie 2023, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat un pachet care includea o măsură similară de suport pentru familiile cu copii cu dizabilități severe. În rezultat, 3.019 familii au primit o plată unică în valoare de 5.000 de lei.