Expoziție la BNM pe 27 august, de Ziua Independenței R. Moldova
Bănca Națională a Moldovei (BNM) organizează Ziua ușilor deshise în acest weekend, pe 27 august, de Ziua Independenței R. Moldova. Anunțul a fost făcut de BNM joi, 24 august.
Doritorii vor avea ocazia să admire colecția de monede comemorative în cadrul expoziției de la Banca Națională a Moldovei, dar și să afle detalii despre semnele de siguranță a leului moldovenesc și cum ar putea face parte din echipa băncii centrale.
„Vizitatorii vor face o incursiune în istoria monedei naționale, care în acest an împlinește 30 de ani de la punerea sa în circulație. Ei vor afla care sunt elementele de siguranță ale leului moldovenesc și cum poate fi verificată autenticitatea bancnotelor, iar în final copiii vor primi câte un îndrumar de educație financiară”, scrie sursa citată.
Astfel, copii, tineri și maturi de orice ocupație, interesați de activitățile băncii naționale, sunt așteptați la biroul BNM între orele 9:00 și 16:00. Accesul în sediul BNM va fi permis în baza buletinului de identitate (pentru maturi), iar excursiile vor avea loc la fiecare oră fixă.