Expert: „Moldovenii se feresc de rubla rusească”. Tranzacțiile lunare de vânzare și cumpărare s-au redus de 15 ori

Expert: „Moldovenii se feresc de rubla rusească”. Tranzacțiile lunare de vânzare și cumpărare s-au redus de 15 ori
Sursa foto: Yelena Afonina/TASS/dpa/picture alliance

În ultimii ani, moldovenii au început să se ferească de rubla rusească. De această părere este expertul economic Veaceslav Ioniță, care susține că tranzacțiile lunare de vânzare și cumpărare a rublei rusești s-au redus de 15 ori.

„Dacă în 2014 lunar cetățenii noștri vindeau și cumpărau 3,2 miliarde ruble, în prezent volumul tranzacțiilor s-a redus până la 207 milioane ruble cu o tendință clară de scădere”, explică Veceslav Ioniță.

Potrivit expertului, acum zece ani, rubla rusească reprezenta circa 20% din volumul tranzacțiilor cetățenilor pe piața valutară. În prezent, cota rublei rusești a scăzut sub 0,5%, o reducere de aproape 40 de ori.

„Pe partea cealaltă avem Euro, care lunar se vindea și cumpăra de cetățenii noștri în volum de 145 milioane EURO, iar astăzi am ajuns la tranzacții lunare de 350 milioane EURO. Cota euro în preferințele valutare ale moldovenilor a crescut de la 48% în 2013-2014 la 72,5% în prezent”, conchide Ioniță.  

Anterior, Mold-Street nota că Banca Națională a Moldovei a emis date care arătau că valoarea remiterilor din Rusia a crescut de 2,35 ori în anul 2022.