Expert economic: Calea Ferată din Moldova se află în cel mai grav punct al existenței sale

Expert economic: Calea Ferată din Moldova se află în cel mai grav punct al existenței sale
Sursa foto: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale 

Calea Ferată din Moldova (CFM) se află în cel mai grav punct al existenței sale. Atât transportul de pasageri, cât și cel de mărfuri au ajuns la cele mai scăzute niveluri din ultimii 100 de ani, constată expertul economic, Veaceslav Ioniță.  

În 1988, Calea Ferate din Moldova transporta peste 20 de milioane de pasageri, iar în 2024, potrivit lui Veaceslav Ioniță, acest număr a scăzut dramatic sub 650.000 – cel mai mic din ultimul secol.

Transportul de mărfuri a urmat aceeași traiectorie descendentă. În anii ’80, CFM transporta aproape 18 milioane de tone de mărfuri, în 2022-2023, o ușoară creștere s-a datorat transportului de mărfuri ucrainene, atingând 4 milioane de tone, iar în 2024, volumul transportat a coborât sub 2,5 milioane de tone, un minim istoric.

Cauzele principale ale colapsului

CFM funcționează la doar 4% din capacitatea sa istorică, iar angajații sunt în stradă, protestând pentru salariile neplătite. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, situația a degradat deoarece din cauza lipsei investițiilor și a managementului defectuos, CFM nu a fost modernizat, iar lipsa de viziune a blocat orice șansă de revitalizare.

Infrastructura de la CFM este orientată greșit, mai spune expertul economic. În timp ce fluxurile comerciale și de pasageri se îndreaptă spre Europa, ecartamentul feroviar moldovenesc este orientat spre est, limitând drastic conectivitatea cu Vestul.

Impactul economic și social

  • Transportul feroviar a devenit irelevant pentru economie, ceea ce forțează firmele să apeleze la alternative mai scumpe, cum ar fi transportul rutier;
  • Moldova pierde competitivitate – Fără un sistem feroviar funcțional, costurile logistice cresc, afectând exporturile și dezvoltarea industrială.
  • Colaps social – Salariații CFM sunt nevoiți să protesteze pentru salariile neplătite, iar statul rămâne fără un operator viabil de transport public.

Soluții

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, pentru a evita dispariția definitivă a căilor ferate, R. Moldova are nevoie de o strategie națională de redresare care să includă:

  • Investiții în modernizare – Fonduri europene și parteneriate strategice pentru a adapta infrastructura la standardele actuale;
  • Reforma managementului CFM – Profesionalizarea administrației și transparență în utilizarea fondurilor;
  • Integrarea în rețelele de transport europene – Trecerea la ecartamentul european pentru a permite conexiuni rapide și eficiente;
  • Diversificarea serviciilor – Adaptarea CFM la nevoile economiei moderne prin dezvoltarea transportului intermodal.

Expertul economic susține că dacă nu se iau măsuri urgente, R. Moldova își va pierde definitiv sistemul feroviar, iar costurile economice vor fi ireversibile.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Angajații de la Calea Ferată din Moldova au protestat pe 14 februarie în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției, pentru a cere achitarea urgentă a restanțelor salariale. La protest au participat angajații din cele 31 de filiale ale întreprinderii Calea Ferată din Moldova.

Președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din R. Moldova (FSF), Ion Zaporojan, declara zilele trecute că angajații din cele 31 de filiale ale întreprinderii Calea Ferată din Moldova nu și-au primit salariile pentru lunile august 2024 – ianuarie 2025.

Comentând protestul feroviarilor, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că o soluție imediată pentru achitarea datoriilor ar fi vânzarea unor obiecte din gestiunea Căii Ferate ale Moldovei (CFM).

Întreprinderea de stat Calea Ferata din Moldova se confruntă cu probleme financiare de câțiva ani. În 2020 şi 2021, compania a fost la un prag de faliment. Situația la CFM a început să se agraveze după luna august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina a scăzut drastic, odată cu redeschiderea portului Odesa.

Schimbarea a dus la diminuarea veniturilor întreprinderii și, implicit, la întârzieri tot mai mari la plata salariilor angajaților. Aceștia au ieșit la zeci de proteste, ultimele fiind organizate în februarie 2024.

Muncitorii de la Calea Ferată cer achitarea urgentă a restanțelor salariale: „Rușine guvernării”
Angajații de la Calea Ferată din Moldova au protestat astăzi în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției, pentru a cere achitarea urgentă a restanțelor salariale. La protest au participat muncitorii de la angajații din cele 31 de filiale ale întreprinderii Calea Ferată din Moldova. În capital…
Mesajul ministrului Infrastructurii pentru feroviari: „Regret enorm că familiile dumneavoastră suferă”
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a venit cu mesaj pe rețelele sociale pentru feroviarii care au protestat astăzi din cauza restanțelor salariale. Bolea spune că „regretă enorm” că restanțele la salarii s-au tot acumulat și spune că o soluție imediată pentru achitar…