Escrocherie de jumătate de milion de dolari: Patru tineri, specialiști IT, reținuți pentru vânzarea fictivă a autovehiculelor către persoane din SUA
Patru tineri din Chișinău, cu vârste între 20 și 25 de ani, au fost reținuți de oamenii legii. Ei sunt bănuiți că au pus la cale o schemă de escrocherie online, prin care ar fi înșelat persoane din Statele Unite ale Americii (SUA) cu aproximativ jumătate de milion de dolari, informează Poliția R. Moldova.
Potrivit anchetatorilor, tinerii, toți specialiști în IT, ar fi creat site-uri clonate, care prezentau în mod fals anunțuri de vânzare pentru automobile și utilaje RETRO. Odată ajunși pe aceste pagini, potențialii cumpărători din SUA erau direcționați către un „centru de apel”, unde ei se prezentau drept „reprezentanți de vânzări” sau „agenți autorizați”.
Prin discuții telefonice și facturi falsificate, clienții erau convinși să achite sume în avans pentru vehicule care nu existau. Banii erau apoi transferați în conturile unor firme-paravan, controlate de fapt de grupul infracțional. Prejudiciul estimat pentru cele trei luni în care ar fi fost comisă escrocheria ajunge la 10 milioane de lei.
Printre cei reținuți se află atât organizatorul executiv al schemei, cât și apropiații săi și operatori telefonici implicați în discuțiile cu victimele. Unii dintre ei colaborează deja cu ancheta, pentru a identifica persoanele care coordonau activitatea infracțională de la un nivel superior.
NOTĂ: Până la pronunțarea unei hotărârii definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.