Energocom și Moldovagaz au semnat un contract de furnizare a gazelor naturale. Prețul anunțat

Energocom și Moldovagaz au semnat un contract de furnizare a gazelor naturale. Prețul anunțat
Sursa foto: Moldovagaz

Energocom și Moldovagaz au semnat un contract de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, care prevede livrarea unui volum estimativ de 451 milioane de metri cubi de gaze naturale, pentru perioada ianuarie - aprilie 2024, la prețul de 550 euro per mia de metri cubi. Contractul a fost semnat în baza prevederilor Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 27 decembrie 2023.

„Pentru a acoperi necesarul consumatorilor de pe malul drept al r. Nistru, SA Energocom și SA”Moldovagaz” au semnat contractul de vânzare-cumpărare a gazelor naturale. Acesta prevede livrarea unui volum de gaze estimativ de 451 mil. m3 pentru perioada ianuarie - aprilie 2024, la prețul de 550 EUR/1000 m3, care ulterior ar putea fi micșorat”, anunță ANRE.

De asemenea, SA Energocom a semnat contracte de vânzare - cumpărare a energiei electrice cu furnizorii serviciului universal, de ultimă opțiune și operatorii de sistem, care prevăd livrarea energiei electrice pentru perioada ianuarie-decembrie 2024.

„Energia electrică livrată de SA Energocom va fi achiziționată preponderent de la MGRES la prețul de 66 USD/MWh, de la CET-uri și SER, producători de energie de pe piața europeană și, la necesitate, pentru a acoperi deficitul de energie electrică, aceasta va fi procurată de pe bursa OPCOM”, anunță Energocom.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Comisia pentru Situații Excepționale a decis, în cadrul ultimei ședinței din 27 decembrie, că SA „Moldovagaz” și SA „Energocom” vor încheia, până la 29 decembrie curent, un contract de tip EFET, pentru livrarea gazelor naturale pentru perioada ianuarie-aprilie 2024. În același termen, Energocom urma să încheie contracte de procurare a energiei electrice pentru perioada ianuarie-aprilie 2024.

Energie electrică

La sfârșitul lunii octombrie 2023, compania Energocom anunța că a prelungit contractul de achiziție a energiei electrice cu centrala de la Cuciurgan (MGRES) până la sfârșitul anului 2024. Astfel, țara noastră va procura în continuare cea mai mare parte din necesarul de energie electrică, circa 90%, de la MGRES. Potrivit Energocom, costul energiei rămâne același ca și pe parcursul ultimelor luni, constituind 66 USD/MWh.

Consumatorii deserviți de furnizorul Premier Energy achită 2,39 lei/kWh, iar consumatorii din nordul țării, care primesc curent de la operatorul S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, achită 2,88 lei/kWh.

Gaze naturale

După cum au declarat anterior autoritățile, gazele consumate de malul drept sunt cumpărate de compania de stat Energocom de pe bursele internaționale. Cele 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, livrate de Gazprom, ajung în stânga Nistrului, la centrala de la Cuciurgan, de la care malul drept cumpără peste 80% din necesarul de energie electrică.

În prezent, pentru consumatorii casnici este stabilit un tarif de 18 lei și 7 bani (cu TVA inclus) pentru un metru cub de gaze naturale.