joi, 05 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Energia regenerabilă a acoperit aproape 79% din consumul de electricitate la prânz
Sursa foto: Getty Images

Energia regenerabilă a acoperit aproape 79% din consumul de electricitate la prânz

Aproape 79% din consumul intern de energie electrică al Republicii Moldova era acoperit astăzi, la ora 12:00, din surse regenerabile. Potrivit datelor sistemului energetic, la acea oră consumul total era de 367,4 MW, iar producția de energie din surse regenerabile a ajuns la 289 MW, în condiții meteo favorabile.

Cea mai mare parte a energiei verzi a fost generată de centralele fotovoltaice, care au produs peste 213 MW. Energia eoliană a contribuit cu 53,8 MW, centralele hidroelectrice - cu peste 21 MW, iar instalațiile pe biogaz au generat aproximativ 0,8 MW.

În același timp, centralele termoelectrice produceau 280,9 MW de energie electrică. Astfel, la acea oră, energia regenerabilă a depășit producția centralelor termoelectrice și a generat de aproape trei ori mai multă energie decât Centrala Electrică Moldovenească (MGRES).

În ultimii ani, Republica Moldova a înregistrat o creștere rapidă a capacităților de producere a energiei din surse regenerabile, în special solare și eoliene, pe fondul investițiilor private și al schemelor de sprijin pentru energia verde. Autoritățile și-au propus majorarea ponderii energiei regenerabile în consumul național, pentru a reduce dependența de importuri și pentru a diversifica sursele de energie ale țării. Creșterea producției este influențată însă și de condițiile meteorologice, care pot determina variații semnificative ale energiei generate într-o anumită zi.

Prima comunitate de energie regenerabilă din R. Moldova a fost înregistrată de ANRE - beneficii asupra cetățenilor
Republica Moldova face un pas important spre dezvoltarea energiei verzi la nivel local: Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a înregistrat prima comunitate de energie din surse regenerabile în Registrul oficial al comunităților de acest tip. Această inițiativă deschide drumul pentru ca cetățenii și autoritățile locale să devină nu