După aproape 250 de ani, vulturul cu cap alb a devenit în mod oficial pasărea națională a SUA

După aproape 250 de ani, vulturul cu cap alb a devenit în mod oficial pasărea națională a SUA
Sursa foto: Gilles Detot / Unsplash

Vulturul cu cap alb a devenit în mod oficial pasărea națională a SUA. S-a întâmplat după ce președintele american Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului un act legislativ în acest sens.

Potrivit BBC, pasărea a fost o emblemă națională în Statele Unite de ani de zile, apărând pe sigiliul oficial al țării încă din 1782. Totuși, vulturul cu cap alb nu a fost desemnat oficial ca pasăre națională până când Congresul a adoptat proiectul de lege săptămâna trecută, transmițându-l lui Biden pentru a fi semnat.

„Timp de aproape 250 de ani, am numit vulturul cu calb alb pasăre națională, când de fapt nu era. Dar acum titlul este oficial şi nicio pasăre nu îl merită mai mult”, a declarat co-președintele Iniţiativei Naţionale privind Păsările pentru Centrul Naţional al Vulturului, Jack Davis.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

De menționat că de-a lungul istoriei SUA au existat voci care nu erau de acord cu statutul național al vulturului cu cap alb. De exemplu, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite, Benjamin Franklin, s-a opus ca animalul să fie ales în calitate de simbol al țării, susținând că este „pasăre cu calități morale negative”.

Cu toate acestea, nu toți membrii Congresului au împărtășit viziunile lui Franklin. Potrivit Departamentului SUA pentru Afaceri al Veteranilor, asemeni altor vulturi din întreaga lume, vulturii cu cap alb au fost calificați de mulți drept un simbol al forței, curajului, libertății și a unei generații imortale. Concomitent, spre deosebire de alte specii de vulturi, cea cu cap alb era indigenă doar în America de Nord.

De asemenea, vulturul cu cap alb este protejat prin Legea privind emblema naţională din 1940, care face ilegală vânzarea sau vânătoarea acestei păsări. Deși specia a fost cândva pe cale de dispariţie, populaţia acesteia a crescut foarte mult după 2009.