După 7 zile de protest, ministrul Agriculturii merge la Cahul pentru a discuta cu fermierii
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a invitat fermierii la o discuție, începând cu ora 16:00. Despre asta a anunțat premierul Dorin Recean, după ședința Guvernului. Potrivit oficialului, ședința va avea loc la Cahul.
„Astăzi, la ora 16:00, vicepremierul Bolea îi așteaptă la Cahul, acolo unde a fost epicentrul secetei de anul trecut, acolo sunt cei mai mulți agenți economici care au avut de suferit. Vor discuta în detaliu despre cele 50 de milioane aprobate ca să le ofere o compensație de 2500 de lei la hectar și acolo sunt așteptați producătorii de cereale, dar și alți agricultori”, a spus prim-ministrul.
Agricultorii din Cahul au blocat miercuri drumul național Cahul-Cantemir. Totodată, în prezent, accesul vehiculelor către și dinspre postul vamal de frontieră Leușeni este blocat.
Fermierii protestează a șaptea zi. Inițial, agricultorii din Cahul au organizat o manifestație pașnică cu tehnică agricolă. Ulterior, aceștia au urcat pe tractoare și au mărșăluit către satul Andrușul de Sus, raionul Cahul. Începând cu nouă februarie, fermierii din Hîncești, Telenești, Căușeni, dar și alte regiuni s-au alăturat protestului.
Pe 12 și 13 februarie, mai mulți fermieri au blocat traseul care duce spre punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor au declarat că recurg la această acțiune din cauză că autoritățile refuză să inițieze negocieri cu agricultorii.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat că instituția pe care o conduce nu a primit nicio solicitare din partea agricultorilor care protestează.
Anterior, fermierii au venit cu un set de revendicări către autoritățile centrale și au amenințat cu proteste, în cazul în care „nu vor vedea măsuri reale pentru îndeplinirea acestora”. Mai exact, fermierii cer oferirea unui ajutor financiar pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, cel mai mult afectați de crizele din ultimii doi ani.
Anul trecut, zeci de fermieri au protestat cu tehnica agricolă în Piața Marii Adunări Naționale și au cerut să fie instituit un moratoriu privind calcularea penalităților la creditele luate. Atunci, negocierile cu autoritățile au eșuat, iar agricultorii au plecat cu promisiunea că vor continua să protesteze în raioane.