
Dublu omor la Cahul. Polițiștii au reținut o femeie care s-ar afla la evidența instituțiilor medicale de specialitate
Un bărbat și o femeie, ambii cu vârste de 34 de ani, au fost găsiți morți în Cahul, prezentând semne vizibile de moarte violentă. Cazul a fost înregistrat în noaptea de 12 septembrie. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat, iar polițiștii au reținut o femeie care s-ar afla la evidența instituțiilor medicale de specialitate.
Poliția anunță că a fost sesizată puțin după miezul nopții trecute despre faptul că pe o stradă din Cahul a fost găsit la sol un bărbat în stare de inconștiență.
La fața locului a fost constatat decesul acestuia, prezentând semne vizibile de moarte violentă. Ulterior, într-o locuință din apropiere a fost descoperit și cadavrul unei femei, care prezenta leziuni similare.
Preliminar s-a stabilit că ambele victime, cu vârste de 34 de ani, au consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, iar la un moment dat, în timpul unui conflict, ar fi fost atacate de gazdă cu un obiect ascuțit.
Polițiștii au reținut o femeie de 31 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii. Preliminar s-a stabilit că aceasta se află la evidența instituțiilor medicale de specialitate.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață. Cazul este investigat în continuare de polițiști.