Drumurile naționale sunt practicabile, iar traficul se desfășoară fără blocaje majore, anunță autoritățile
Administrația Națională a Drumurilor (AND) anunță că, la această oră, rețeaua națională de drumuri este practicabilă, iar circulația se desfășoară în condiții specifice sezonului rece.
Pe parcursul zilei, echipele de intervenție au continuat lucrările de patrulare, deszăpezire și combatere a lunecușului în nordul, centrul și sudul țării. Intervențiile au avut loc în mai multe raioane, printre care Glodeni, Ceadîr-Lunga, Cahul, Comrat, Vulcănești, Criuleni, Ștefan Vodă și Rîșcani.
Lucrările au fost efectuate atât mecanizat, cât și manual. Totodată, în cadrul programului de întreținere pe timp de iarnă, au fost curățate stațiile de așteptare, podurile și trotuarele pentru a asigura siguranța pietonilor. De asemenea, au fost realizate lucrări de defrișare și curățare a vegetației din zona de siguranță a drumurilor, pentru a îmbunătăți vizibilitatea în zonele cu risc.




Foto: AND