luni, 05 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Drum local modernizat în satul Dobrogea: peste 9.000 de locuitori vor avea acces mai bun către casele lor și instituțiile publice
Sursa foto: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Drum local modernizat în satul Dobrogea: peste 9.000 de locuitori vor avea acces mai bun către casele lor și instituțiile publice

Peste 9.000 de locuitori din satul Dobrogea, orașul Sîngera, vor avea acces mai bun către locuințe, instituții publice și servicii locale, odată cu modernizarea unui drum local important din localitate. Lucrările au fost realizate în cadrul Programului „Europa este aproape”, informează Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).

Proiectul a inclus construcția și reabilitarea capitală a unui sector de drum cu o lungime de 0,57 kilometri, asigurând condiții moderne de circulație, siguranță sporită și o conectivitate mai bună pentru locuitori și instituțiile publice din zonă.

Prezent la inaugurarea sectorului de drum de pe strada Florilor, vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că „dezvoltarea unei infrastructuri locale durabile și funcționale, care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor” rămâne o prioritate pentru guvernare.

Valoarea totală a proiectului este de 3,27 milioane de lei, banii au fost alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram