Două șosele și două tronsoane de cale ferată din R. Moldova vor fi incluse în rețeaua transeuropeană de drumuri
Două șosele şi două tronsoane de cale ferată din R. Moldova vor fi incluse în rețeaua transeuropeană de drumuri (TEN-T). Mai exact, este vorba de segmentele de drum R7 (Soroca-Drochia-Costești, frontieră cu România) și R30 (Anenii Noi-Căușeni-Ștefan Vodă, frontieră cu Ucraina), precum și tronsoanele de cale ferată Chișinău-Căinari–Basarabeasca și Bălți-Ocnița.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că în urmă cu câteva zile a fost semnat Memorandumul de înțelegere la nivel înalt între UE și Chișinău privind hărțile indicative ale rețelei TEN-T din R. Moldova.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Hărțile orientative ale rețelei transeuropene de transport includ coridoare europene de transport către R. Moldova și Ucraina. Astfel, Coridorul nord-baltic a fost extins prin Lvov şi Kiev până la Mariupol; Coridorul baltic-Marea Neagră - Marea Egee a fost extins prin Lvov, Cernăuţi (România şi R. Moldova) până la Odesa; iar prin Lvov vor trece coridoarele Baltic-Adriatic şi Rin-Dunăre”, a precizat ministerul într-un comunicat emis marți, 26 decembrie.
Potrivit lui Spînu, includerea rutelor logistice în rețeaua TEN-T va contribui la atragerea investițiilor europene pentru modernizarea infrastructurii de transport și va elimina obstacolele existente în desfășurarea operațiunilor logistice.