Două medalii de aur pentru R. Moldova în cadrul Campionatului European Paralimpic de Judo

Două medalii de aur pentru R. Moldova în cadrul Campionatului European Paralimpic de Judo
Sursa foto: mec.gov.md

Sportivii Oleg Crețul și Ion Basoc au câștigat două medalii de aur pentru R. Moldova în cadrul Campionatului European Paralimpic de Judo, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 8-10 august la Rotterdam, Olanda. La competiția internațională au participat cinci sportivi moldoveni, sub îndrumarea antrenorului Vitalie Gligor.

Oleg Crețul, reprezentând categoria de greutate de până la 90 kg, și Ion Basoc, luptând la categoria de +90 kg, au triumfat, clasându-se pe primul loc.

Ina Cernei și Vadim Crețu au obținut locurile V, iar Oleg Nemțean - locul VII.

În semn de recunoaștere și recompensare a acestor performanțe, Ministerul Educației și Cercetării va acorda premii bănești în cadrul Galei Sportului de la sfârșitul anului. Aceste premii vor fi oferite atât sportivilor, cât și antrenorului care au contribuit la succesul sportivilor.