Două focare noi de pestă porcină și mai multe cazuri de rabie au fost confirmate în R. Moldova
În perioada 11-23 februarie 2026, pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate două focare noi de pestă porcină africană (PPA), anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Un focar a fost depistat la un mistreț, în raionul Leova, localitatea Sărata-Rezeși, iar altul - la porci domestici, în municipiul Chișinău, orașul Sîngera.
Autoritățile spun că, în același timp, trei focare au fost eradicate cu succes, iar alte patru sunt în fază avansată de lichidare.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate și cazuri de rabie:
- un focar la câine, în raionul Hîncești, localitatea Cărpineni;
- două focare în raionul Dondușeni, satul Boroseni – unul la câine și unul la bovină;
- un focar la vulpe, tot în Boroseni.
ANSA avertizează că rabia este o boală extrem de periculoasă și îndeamnă populația ca, în cazul unei mușcături sau al contactului cu saliva unui animal suspect, să spele imediat rana cu multă apă și săpun și să se adreseze de urgență la medic.
De asemenea, cetățenii sunt rugați să informeze subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor despre animalul agresor, pentru a preveni răspândirea bolii.

Recomandări pentru fermieri și populație
În ceea ce privește pesta porcină africană, ANSA avertizează că riscul rămâne ridicat atât la porcii domestici, cât și la mistreți. Fermierii sunt îndemnați să nu folosească resturi alimentare de origine animală în hrana porcilor și să respecte strict măsurile de biosecuritate.
Totodată, autoritățile recomandă să nu fie cumpărate animale fără certificate sanitar-veterinare și să fie evitate produsele alimentare din locuri neautorizate.
Un avertisment special vizează carnea de porc adusă din țările vecine. Produsele vor fi confiscate și distruse la frontieră, din cauza riscului de răspândire a virusului.
ANSA a publicat și un tabel privind situația epizootică în Europa, care arată că pesta porcină africană, gripa aviară și rabia sunt prezente în mai multe state europene. De exemplu, România a raportat focare atât la porci domestici, cât și la mistreți, precum și cazuri de rabie. Totodată, Germania, Polonia, Ungaria și Serbia au înregistrat zeci de focare de PPA. În mai multe țări au fost confirmate cazuri de gripă aviară la păsări sălbatice și domestice.

ANSA amintește că oferă recompense de 50 de euro pentru fiecare caz notificat de depistare a unui cadavru de mistreț. În 2025, șase persoane au beneficiat de astfel de recompense.

