Dosarul tragediei de la Boldurești. Ciochină și Andronache rămân în arest până la decizia finală a Curții de Apel
Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină și complicele său, Ion Andronache, condamnați în dosarul accidentului mortal de la Boldurești, vor rămâne în arest preventiv până la pronunțarea unei decizii definitive a Curții de Apel.
Prima ședință de judecată a avut loc marți, 7 aprilie. Procesul nu a avansat prea mult, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), discuțiile fiind întrerupte după ce o parte dintre avocați nu au putut fi prezenți. Între timp, instanța a examinat solicitarea apărării de a înlocui arestul preventiv cu o măsură mai blândă. Judecătorii au respins cererea, astfel că ambii inculpați rămân în detenție până la finalizarea procesului. Procurorii, care susțin acuzarea în instanță, au anunțat că vor insista pentru menținerea sentințelor pronunțate anterior.
„Instanța le-a respins (ca inadmisibilă) cererea avocaților și a decis continuarea mǎsurii arestului preventiv al condamnaților. Procurorii PCCOCS urmează să reprezinte acuzarea de stat în continuare, în cadrul ședințelor Curții de Apel Centru, în vederea menținerii hotărârii de condamnare a celor doi (care între timp beneficiazǎ de prezumția nevinovǎției, potrivit legii)”, transmite PCCOCS.
Amintim că în februarie, Nicanor Ciochină a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului Mihăiță Beșliu, în vârstă de 14 ani. Procurorii au cerut o pedeapsă mai mare, considerând sentința prea blândă. Ion Andronache, acuzat că l-ar fi ajutat să ascundă urmele tragediei, a primit doi ani de închisoare, dintre care doar șase luni cu executare.
Dosarul a ajuns acum la Curtea de Apel după ce sentințele au fost contestate.
Tragedia de la Boldurești a început pe 19 februarie 2024, când un adolescent de 14 ani a fost lovit mortal de o mașină, șoferul fugind de la fața locului. Principalul suspect a fost primarul localității, care a încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune pentru a-și justifica daunele mașinii.
Adolescentul se deplasa pe marginea carosabilului în satul Boldurești, raionul Nisporeni, când a fost tamponat. Nicanor Ciochină, primarul satului Boldurești, a fost identificat drept șoferul implicat. Acesta a abandonat copilul și a încercat să inducă în eroare ancheta.
Nicanor Ciochină a fost reținut pe 21 februarie 2024. Pe parcursul anului 2025, procesul a fost marcat de numeroase amânări și controverse, inclusiv revenirea sa temporară în funcția de primar după ce a câștigat alegerile locale noi, deși era sub acuzare. Mama adolescentului, Raisa Ciurel, a luptat constant pentru dreptate, refuzând orice tentativă de înțelegere și cerând pedeapsa maximă pentru cel care i-a ucis copilul.
Între timp, pe numele lui Nicanor Ciochină a fost deschis și un alt dosar penal, într-un caz separat, în care este acuzat de tratament inuman. Fostul primar respinge acuzațiile și susține că este nevinovat.

Notă: Până la rămânerea definitivă a actului judecătoresc, inculpații beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
