luni, 30 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Dosarul „Car Vertical Moldova”: Șase persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile
Sursa foto: Alexandru Postolachi / Radio Europa Liberă

Dosarul „Car Vertical Moldova”: Șase persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile

Șase persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul denumit generic „Car Vertical Moldova”. Printre persoanele vizate se numără ultimul administrator al canalului ilegal de Telegram, precum și cinci bănuiți de primirea transferurilor și gestionarea banilor în criptomonedă Binance.

„Cea mai mare parte a celorlalți anterior reținuți sunt persoane care au livrat imagini pentru fostul canal ilegal - fapte pentru care Codul penal nu prevede aplicarea arestului. Prin urmare, aceștia sunt în continuare cercetați penal, în afara măsurii preventive a arestului”, a precizat Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în această dimineață.

Pe 27 martie, oamenii legii au anunțat destructurarea grupului infracțional care s-ar face responsabil de publicarea pozelor și filmulețelor intime a peste 1.900 de fete și femei din R. Moldova pe canalul de Telegram „Car Vertical”, deja închis.

În dosar figurează zece persoane cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, inclusiv ultimul administrator al canalului ilegal - în vârstă de 19 ani, și precedentul - care se află în continuare în căutare internațională.

Ultimul administrator al canalului de Telegram „Car Vertical” a fost reținut. Precedentul - în continuare în căutare
Oamenii legii au anunțat destructurarea grupului infracțional care s-ar face responsabil de publicarea pozelor și filmulețelor intime a peste 1.900 de fete și femei din R. Moldova pe canalul de Telegram „Car Vertical”, deja închis. Ultimul administrator al canalului ilegal are 19 ani și a fost reținut, în timp

În 2025, un bărbat din Nisporeni a fost trimis în judecată într-un alt episod al aceluiași dosar penal. Învinuitul ar fi publicat pe canalul de Telegram un filmuleț de 90 secunde cu scene intime în care apare fosta lui iubită și ar fi cerut 300 de euro pentru a-l șterge. Dosarul este examinat de Judecătoria Chișinău, iar victima solicită prejudicii materiale de 500.000 lei.

Deși principalul canal „Car Vertical”, cu circa 30.000 de membri, este închis, au fost create alte grupuri care distribuie conținut similar. Victimele canalului „Car Vertical” sau ale altor metode de încălcare a inviolabilității personale sunt încurajate să depună plângeri, ca toți vinovații să poată fi trași la răspundere.