luni, 19 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Dosarul angajărilor fictive la MAI. Dorin Damir a fost condamnat la trei ani de închisoare
Foto: fea.md

Dosarul angajărilor fictive la MAI. Dorin Damir a fost condamnat la trei ani de închisoare

Dorin Damir, finul de cununie al lui Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Sentința a fost pronunțată luni, 19 ianuarie 2026, de Judecătoria Chișinău, în lipsa inculpatului, informează Ziarul de Gardă.

Potrivit sursei, instanța l-a recunoscut vinovat pe două capete de acuzare, fiind vorba de abuz de serviciu și fals în acte, și l-a achitat pentru alte trei. Până la o decizie definitivă, Dorin Damir urmează să fie plasat în arest.

Partea apărării a declarat că sentința nu a fost analizată în fond, fiind citit doar dispozitivul acesteia. Alexandru Livenschi a precizat că va continua să-și apere clientul și consideră în continuare că Dorin Damir este nevinovat.

„S-a dat citire doar dispozitivului, noi nu putem face aprecieri asupra fondului sentinței. Ne rezervăm dreptul să o contestăm conform procedurii legale. Dincolo de ce a fost citit, prin sentință au fost date mai multe soluții, inclusiv achitări pe mai multe capete, ceea ce corelează cu poziția apărării care a fost în proces. Noi considerăm că Dorin Damir este în continuare nevinovat și o să recurgem la căile de apărare”, a declarat avocatul pentru PRO TV.

Aceeași pedeapsă a fost aplicată și altor doi inculpați din dosar. Este vorba de Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), și Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Ambii au fost condamnați la câte trei ani de închisoare pentru două capete de acuzare și achitați pentru celelalte.

Potrivit procurorilor, în anul 2017, Dorin Damir a fost angajat „formal și ilegal” în cadrul unei structuri speciale a MAI, mai exact Secția nr. 1 „K” a fostei Direcții 5, fără a desfășura în realitate vreo activitate polițienească. Deși nu s-a prezentat nicio zi la serviciu, acesta a beneficiat de toate drepturile unui angajat al statului. El a primit grade speciale, a fost remunerat lunar și a obținut documente oficiale care i-au permis să circule sub o identitate falsă.

Pentru a crea aparența unei angajări reale, în numele lui Dorin Damir au fost întocmite fișe de salarizare, rapoarte de activitate, evaluări și alte documente interne. În perioada iunie 2017 - septembrie 2019, acesta a încasat de la stat aproximativ 170 de mii de lei sub formă de salariu. Totodată, sub pretextul efectuării unor „măsuri speciale de investigații”, i-au fost eliberate buletin de identitate, pașaport și permis de conducere pe un alt nume, pe care le-ar fi folosit inclusiv în scopuri personale.

Ancheta a mai arătat că așa-numita activitate informativă a lui Dorin Damir se limita la câteva rapoarte extrem de scurte, unele formate dintr-o singură frază, care nici măcar nu erau semnate de acesta. Ulterior, s-a constatat că documentele au fost redactate de alte persoane din cadrul MAI, pentru a justifica formal prezența sa în sistem.

Cercetarea judecătorească a durat peste patru ani, iar dosarul a ajuns în instanță încă în septembrie 2021. Pentru faptele imputate, legea prevede pedepse cuprinse între 2 și 12 ani de închisoare, însă instanța a decis aplicarea unei pedepse de trei ani.

Dorin Damir a respins acuzațiile și a declarat că dosarul ar fi fost fabricat la comandă politică, susținând că adevărul va ieși la iveală doar după finalizarea definitivă a procesului.

Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram

Dorin Damir ar fi fost eliberat din arest, dar are interdicția de a părăsi R. Moldova - presa
Dorin Damir ar fi fost eliberat din arest, dar ar avea interdicția de a părăsi R. Moldova pe un termen de 60 de zile. Informația a fost raportată de TV8 și Teleradio Moldova, cu referire la purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur.