Dorin Junghietu ar putea deveni noul ministru al Energiei. Propunerea, înaintată Maiei Sandu

Dorin Junghietu ar putea deveni noul ministru al Energiei. Propunerea, înaintată Maiei Sandu
Colaj ziar.md. Sursa foto: Linkedin, Galina Sandacichi

Premierul Dorin Recean i-a propus astăzi președintei Maia Sandu numirea lui Dorin Junghietu în funcția de ministru al Energiei. Șeful Executivului a anunțat acest lucru cu puțin timp în urmă, într-o postare publicată pe rețelele sociale.

„Expert în domeniul gazelor și energiei, cu o experiență profesională internațională de peste 16 ani în coordonarea și punerea în funcțiune a unor proiecte majore în domeniul energetic, domnul Junghietu are în față o responsabilitate complicată pentru a gestiona acest domeniu strategic”, a scris Recean.

În toamna anului 2024, Dorin Junghietu (CV - AICI) a câștigat concursul pentru funcția de președinte al Consiliului de administrație Moldovagaz. Totuși, Gazprom încă nu a aprobat această schimbare.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Sunt convins că, în aceste condiții, este mai util să beneficiem de experiența domnului Junghietu în calitatea sa de ministru”, a explicat prim-ministrul.

Amintim că, pe 5 decembrie 2024, Dorin Recean a anunțat că a solicitat demisia ministrului Energiei - Victor Parlicov, directorului Energocom - Victor Bânzari, precum și membrului Consiliului de Observatori SA „Moldovagaz” - Sergiu Tofilat.

Atunci, premierul și-a argumentat decizia prin faptul că cei trei funcționari s-ar face responsabili de criza energetică în care s-a pomenit R. Moldova. Totodată, Dorin Recean precizase că va prelua portofoliul lui Victor Parlicov până la numirea unui nou ministru al Energiei.

Parlicov - resemnat, Bînzari - surprins, iar Tofilat - pregătit să continue lupta. Reacții la anunțul lui Recean
Președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care Victor Parlicov a fost destituit din funcția de ministru al Energiei. Documentul a fost publicat pe site-ul Președinției la scurt timp după ce premierul Dorin Recean a solicitat demisia lui Parlicov, a directorului Energocom - Victor Bînzari, precum…