Donald Trump anunță că ar putea zbura la Istanbul, la discuțiile dintre Rusia și Ucraina. Reacția lui Zelenski

Președintele american Donald Trump a declarat că ar putea zbura joi la Istanbul, unde șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus liderului rus Vladimir Putin să se întâlnească pentru negocieri de pace, relatează Reuters.
„Nu știu unde voi fi joi. Am atât de multe întâlniri, dar mă gândeam să mă duc efectiv acolo”, a declarat Trump într-o conferință de presă.
Președintele american și-a exprimat totodată convingerea că Rusia va accepta în cele din urmă un armistițiu pentru cel puțin 30 de zile în Ucraina.
Comentând declarația, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a menționat importanța prezenței omologului său american la negocierile de pace care ar urma să aibă loc la Istanbul.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Președinte rus Vladimir Putin a propus în cursul nopții de sâmbătă spre duminică negocieri directe cu Ucraina la Istanbul. Propunerea a venit la câteva ore după ce mai mulți lideri europeni au cerut, la Kiev, ca Rusia să accepte o încetare a focului de 30 de zile sau să devină ținta unor noi „sancțiuni masive”.
Donald Trump a cerut Ucrainei să accepte „imediat” discuții directe de pace cu Moscova, pentru a-și da seama „dacă un acord este posibil sau nu”.
Volodimir Zelenski a transmis apoi că acceptă negocierile directe cu Rusia și că îl va aștepta personal, joi, la Istanbul, pe Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a spus nimic despre această provocare lansată de Zelenski la adresa lui Putin, dar a susținut că pentru Rusia este „inacceptabil” să accepte propunerea americano-europeană de armistițiu în Ucraina înaintea unor negocieri directe între Moscova și Kiev.
Recep Tayyip Erdogan a declarat, în urma unei discuții cu Vladimir Putin, că țara sa este gata să găzduiască negocierile de pace între Rusia și Ucraina.