Donald Trump a anulat întâlnirea cu Vladimir Putin. SUA impun sancțiuni împotriva Rosneft și Lukoil
Președintele american Donald Trump a anulat întâlnirea pe care urma să o aibă cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Budapesta. Liderul de la Casa Albă a anunțat acest lucru ieri, 22 octombrie, invocând lipsa de progres în eforturile diplomatice și sentimentul că momentul nu a fost bine ales, transmite Reuters.
„Am anulat întâlnirea cu președintele Putin. Pur și simplu nu mi s-a părut potrivit. Nu aveam senzația că vom ajunge acolo unde trebuie să ajungem. Așa că am anulat-o, dar o vom organiza în viitor”, le-a declarat Trump jurnaliștilor de la Casa Albă.
În aceeași ordine de idei, președintele american și-a exprimat dezamăgirea față de negocierile blocate între Rusia și Ucraina.
„În ceea ce privește onestitatea, singurul lucru pe care îl pot spune este că, de fiecare dată când vorbesc cu Vladimir, am conversații bune, dar apoi nu duc nicăieri. Pur și simplu nu duc nicăieri”, a adăugat Donald Trump.
Anularea summitului a avut loc în contextul în care Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului de Trezorerie al SUA (OFAC) a anunțat ieri noi sancțiuni împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil, invocând lipsa unui „angajament serios al Rusiei față de un proces de pace, pentru a pune capăt războiului din Ucraina”.
„Acum este momentul să oprim masacrele și să se declare un armistițiu imediat. Având în vedere refuzul președintelui Putin de a pune capăt acestui război lipsit de sens, Trezoreria sancționează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei, care finanțează mașina de război a Kremlinului. Trezoreria este pregătită să ia măsuri suplimentare, dacă va fi necesar, pentru a sprijini eforturile președintelui Trump de a pune capăt unui alt război. Îi încurajăm pe aliații noștri să ni se alăture și să adere la aceste sancțiuni”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent.
Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a anunțat pe X că a vorbit pe 22 octombrie la telefon cu Bessent și că apreciază decizia Trezoreriei de a impune sancțiuni marilor companii petroliere ruse, „în contextul lipsei de angajament a Rusiei față de procesul de pace”.
„Odată cu adoptarea iminentă a celui de-al 19-lea pachet al UE, acesta este un semnal clar, de ambele părți ale Atlanticului, că vom continua să exercităm presiune colectivă asupra agresorului”, a scris von der Leyen, făcând trimitere la faptul că UE a aprobat cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include interdicția importurilor de gaz natural lichefiat din această țară.
După cum notează Reuters, Donald Trump a spus că speră ca sancțiunile anunțate de Trezoreria SUA să fie temporare.
Săptămâna trecută, Marea Britanie a impus un pachet similar de sancțiuni asupra Rosneft și Lukoil.
La începutul anului 2025, Marea Britanie și SUA au sancționat marile companii energetice ruse Gazprom Neft și Surgutneftegas.