
Doi candidați s-au înscris în concursul pentru funcția de procuror general
Doi candidați s-au înscris în concursul lansat pe 12 iunie pentru funcția de procuror general al R. Moldova. Este vorba despre procurorul general interimar, Alexandru Machidon, și șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate, Victor Furtună, anunță Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
În continuare, CSP va înainta demersurile necesare către instituțiile de resort responsabile de controlul integrității și, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a dosarelor, va examina, în ședință închisă, conținutul acestora, adoptând o hotărâre motivată privind eligibilitatea candidaților.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Fotoliul de procuror general a rămas vacant după numirea lui Ion Munteanu în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ). În prezent, interimatul acestei funcții este asigurat de fostul adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Alexandru Machidon.