DOC/ Polonia, Lituania, Letonia și Estonia îi cer Minskului să scoată trupele Wagner din Belarus

DOC/ Polonia, Lituania, Letonia și Estonia îi cer Minskului să scoată trupele Wagner din Belarus
Sursa foto: AAP / TASS/Sipa USA

Miniștrii de Interne din Polonia, Lituania, Letonia și Estonia au adoptat o declarație comună, prin care solicită autorităților de la Minsk să scoată trupele Wagner din Belarus. Potrivit ministerului de Interne al Poloniei, documentul a fost semnat luni, 28 august, la Varșovia, în cadrul unei întâlniri dedicate securității la granița cu Rusia și Belarus.

„De la jumătatea anului 2021, patru țări se confruntă cu presiuni fără precedent, cauzate de migrația ilegală, instigată și susținută artificial de regimul din Belarus, cu sprijinul vădit al Rusiei. Acum Rusia folosește asta pentru a-și continua tentativele de a destabiliza societățile noastre și întreaga Uniune Europeană”, se arată în declarație.

Șefii celor patru ministere au promis că vor oferi un „răspuns comun decisiv, adecvat situației actuale” – care ar putea include izolarea Rusiei și Belarusului prin închiderea punctelor de trecere a frontierei.

„Suntem hotărâți să protejăm frontierele lumii democratice, lăsând accesul la teritoriile noastre opoziției din Belarus”, se mai menționează în document.

Totodată, autoritățile din Polonia, Lituania, Letonia și Estonia i-au cerut Minskului să scoată toți migranții ilegali din zonele de frontieră și să-i returneze în țările de unde au venit.

La mijlocul lunii august, Lituania a decis să închidă două dintre cele șase puncte de control cu ​​Belarus, iar Letonia a anunțat că va mobiliza polițiști de frontieră suplimentari, „pe fonul creșterii rapide a amenințării hibride la granița de stat cu Belarus”.

Sursa foto: Twitter/X / @MSWiA_GOV_PL