DOC/ Marina Tauber, denunț penal împotriva președintei Consiliului Electoral din Bălți: Comportament agresiv
Marina Tauber o acuză pe președinta Consiliului Electoral din Bălți, Svetlana Colesnic, că ar fi dat dovadă de „un comportament agresiv, bazat pe ură din considerente politice”, anunțând că a depus un denunț penal la Procuratura Bălți. Se întâmplă după ce i-a fost respinsă cererea de înregistrare la alegerile pentru Primăria municipiului Bălți.
Denunțul penal a fost depus împotriva Consiliului Electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2.
„Svetlana Colesnic și complicii ei din Comisia Electorală Centrală (CEC) au emis un act unilateral, fără a convoca ședința organului electoral, sfidând grav atribuțiile prevăzute de lege. Președinta Consiliului electoral al circumscripției electorale din municipiul Bălți nr. 2 a executat indicații ilegale din partea CEC, și a dat dovadă de un comportament agresiv, bazat pe ură din considerente politice.
Prin refuzul de a elibera liste de subscripție, în vederea înregistrării în calitate de candidat independent la funcția de primar al municipiului Bălți, autorități electorale au devenit complici la fărădelegile puterii în domeniul limitării abuzive a dreptului constituțional de a fi ales, garantat de Constituție și CEDO”, acuză Tauber.
Marina Tauber a solicitat „examinarea minuțioasă a denunțului și tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicați în abuz”.
Am încercat să obținem o reacție de la Consiliului Electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2, însă nimeni nu ne-a răspuns la apeluri.
Am solicitat o reacție și de la Comisia Electorală Centrală (CEC), dar încă nu am primit răspuns.
Marina Tauber a primit refuz din partea Consiliului electoral al circumscripției Bălţi, joi, 21 septembrie. Se întâmplă la o zi după ce fosta vicepreședintă a Partidului Șor, declarat neconstituțional, a depus actele pentru a participa la alegerile locale.
Ea a fost desemnată de Partidul „Șor”și la alegerile locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți din 2021. Candidata la funcția de primar al orașului Bălți a fost exclusă definitiv din cursă înaintea începerii turului doi de scrutin, obținând în primul tur 15.918 voturi (47,93%).