Directorul Teleradio-Moldova, amenințat cu moartea: „A fost sub forma unor morminte”
Directorul general al companiei de stat „Teleradio-Moldova” (TRM), Vlad Țurcanu, a declarat, luni, că a primit amenințări cu moartea, în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 3 noiembrie în țară. Funcționarul nu menționează din partea cui ar fi venit aceste amenințări, dar spune că făptașilor „nu le-ar fi convenit că Teleradio Moldova a funcționat cum trebuie pe toate platformele sale, în regim non-stop”, în ziua scrutinului.
„Amenințarea a fost sub forma unor morminte proaspete cu cruci pe ele. Înseamnă ca nu le-a convenit ca Teleradio Moldova a funcționat cum trebuie pe toate platformele sale, în regim non-stop timp de aproximativ 16 ore. Am fost mândru de toți oamenii noștri care s-au mobilizat profesional ca să își facă meseria cum se cuvine într-o zi istorică”, a scris, astăzi, Vlad Țurcanu, pe pagina sa de Facebook.
Directorul general al companiei de stat „Teleradio Moldova” susține că și în trecut a mai fost supus unor amenințări cu moartea. Este vorba despre anul 2007, când activa la Consiliul Audiovizualui, menționeză Țurcanu.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că, vineri seara, alți doi jurnaliști din țară au primit amenințiri cu moarte prin intermediul unui apel telefon, din partea unor persoane necunoscute. Jurnaliștii au sesizat poliția.
Pe 3 noiembrie, în R. Moldova, a avut loc turul doi al alegerilor prezidențiale. Președinta Maia Sandu, care a concurat pentru un nou mandat, a câștigat scrutinul cu 55,33% din sufragii. Contracandidatul său suținut de socialiști, Alexandr Stoianoglo, a acumulat 44,67% de voturi.