Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și-a anunțat demisia
Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Dumitru Pîntea, pleacă din funcție începând cu 1 ianuarie 2024, conform cererii de demisie depuse din propria inițiativă. Anunțul a fost făcut vineri, 29 decembrie, într-o conferință de presă. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al R. Moldova a precizat că interimatul funcției de șef al ODA îl va asigura Gheorghe Iudin.
Dumitru Pîntea a precizat că cererea de demisie a fost depusă la începutul lunii noiembrie 2023: „Sunt tânăr, în fața mea stau provocări profesionale, iar activitatea viitoare la fel cred că va contribui la dezvoltarea R. Moldova”.
„Dumitru Pîntea a adus o contribuție semnificativă la implementarea și consolidarea inițiativelor menite să sprijine antreprenoriatul și inovația în Republica Moldova. În perioada conducerii, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a trecut printr-o serie de schimbări structurale complexe. (...) Funcția de director al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va fi asigurată interimar de către Gheorghe Iudin, până la finalizarea procedurii de concurs pentru ocuparea acestei poziții cheie”, a anunțat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al R. Moldova.
În conformitate cu prevederile legale, în curând va demara procedura de concurs pentru selectarea noului director al Instituției Publice Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
ODA este o instituție publică fondată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizăriim cu misiunea de a susține dezvoltarea antreprenoriatului în R. Moldova de la inițierea unei afaceri, la internaționalizarea acesteia.